Simi tolănit pe paiele de mulci
5
Pâine cu maia
Experimentele în domeniul panificației au continuat zilele acestea la Stanciova nr. 258. De data asta am încercat din răsputeri să folosesc maiaua pe care-am crescut-o acum câteva luni și cu care mult timp n-am reușit să fac ceva cu adevărat bun.
Întorși de la București, unde am fost și la atelierul de făcut pâine susținut de Iulian (de fapt am ajuns doar în ziua doi, la atelierul de făcut și mâncat pizza), am mai prins niște mișcări și proporții de folosit în cazul aluatului de pâine făcut cu maia.
De data asta am reținut destul de ușor: la 100% făină se pune 10% maia (care e hrănită cu făină și apă, fifti-fifti), 60% apă (pentru noi, începătorii, că se poate pune și mult mai multă) și 2% sare. Sarea e importantă, că de n-o pui, nu crește aluatul.
Am mai reținut parțial și cum se împătură aluatul (ăsta nu se frământă), după metoda strech and fold. M-am mai uitat și pe net, să-mi fie și mai clar.
Bun… și uite așa, sâmbătă am făcut două aluaturi. Unul a devenit blat pentru o pizza foarte bună, zic eu, mâncată la comun cu vecinii și musafirii (câti au mai rămas pe baricade la ora la care a fost gata pizza). Iar celălalt aluat l-am compromis. Nu a crescut destul iar eu, cu nerăbdare, l-am băgat la copt în mașina de făcut pâine (programul 10, care doar coace pâinea). Rezultatul – fiasco total. De fapt coaja era foarte gustoasă, dar pâinea a rămas doar cocă semi-crudă.
A doua zi am făcut din nou aluat din 600 g de făină, pe care l-am împărțit în două. Din jumătate am făcut o lipie destul de groasă (de vreo 2-3 cm grosime), în tigaie, care a ieșit bună-bună și-am și devorat-o rapid, fierbinte fiind, iar cealaltă jumătate am băgat-o iar la copt în mașina de pâine, de data asta asigurându-mă că aluatul era crescut. Rezultatul a fost o pâinucă mică-mică, dar nu mai mică decât cea făcută din 600 g de făină de cu câteva zile în urmă, când aluatul nu crescuse deloc. Ha-HA! am zis! deci cu suficientă răbdare se poate!
Așadar, am hrănit din nou maiaua, de data asta doar cu făină de secară (i-a plăcut la nebunie, s-a înfoiat ca o gogoașă furioasă), am amestecat aluatul (600 g făină, 60 g maia, 400 g apă! -am pus mai multă decât cele 360 recomandate pentru începători, deja mă umflu în pene ;) și 12 g sare). Am pus în aluat și niște semințe de in și de dovleac, l-am lăsat un pic, apoi am început să-l împătur, din jumate-n jumate de oră, uneori poate trecea mai mult sau mai puțin, dar cred că l-am tot împăturat de vreo 5 sau 6 ori. După care l-am plasat în cuva mașinii de pâine, în bucătărie unde, la noi, e frig. Asta până seara, când l-am băgat în cameră, unde, la noi, e foarte cald. Bine… l-am pus în colțul opus sobei, deci nu cred că i-a fost prea cald. L-am lăsat așa peste noapte, iar a doua zi când m-am uitat la el crescuse mult și era plin bășici la suprafață, pe care am decis să le lăsăm în pace, că arătau haios. Am considerat că a crescut deja prea mult, așa că nu l-am mai crestat (nici n-aș fi putut, că era prea moale aluatul). L-am băgat în mașina de pâine, dar nu i-am dat drumul, ci doar am lăst-o să încălzească un pic aluatul. Nu știu de ce, dar așa mi s-a părut ok. După 40 de minute de încălzit am pornit-o pe programul de copt care durează o oră, dar habar n-am la ce temperatură.
Noroc că e în cealaltă cameră mașina și n-am simțit pe de-a întregul mirosul, că mi-aș fi pierdut mințile… Când am scos-o – arăta minunat! doar că nu mai făcuse burtă în sus, crescuse prea mult înainte – am acoperit-o și am lăsat pâinea pe noptieră, lângă mine. Dragii mei, n-a fost ușor… Cunoașteți cu toții mirosul de pâine proaspăt coaptă, știți cum e de ademenitor… Dar pâinea asta miroase și mai bine!
Ei, am reușit să n-o mâncăm înainte de a se răci. La cină am pregătit bucatele: zacuscă, brânză de oaie, șuncă de casă, ketchup-ul făcut din roșiile noastre, castraveți murați primiți chiar azi, unt și dulceață de cireșe. Apoi am tăiat pâinea și am sărit în sus de bucurie când am văzut că n-a rămas cocoasă, că e aerată, elastică, e exact cum speram să iasă! I-am făcut repede o poză și-am trecut la masă. Oh, oh, ce bunătate! Mă gândeam că n-am fi ajuns să mâncăm așa bunătăți dacă rămâneam la Timișoara. M-am mai gândit și că mâncăm prea multă pâine, dacă e așa de bună… sper că după ce ne trece entuziasmul ne mai potolim.
Așa că am mai hrănit odată maiaua, ca să pun mâine de altă pâine, căci s-ar putea să primim musafiri :)
Iulian, deși sunt convinsă că suntem pe drumul cel bun, sunt curioasă să ne zici ce părere ai?
Făina de ghinde se întoarce
Am apucat în sfârșit să gustăm din făina de ghinde produsă după metoda rapidă pe care am descris-o aici.
Asta după ce a stat pe un raft din bucătărie timp de câteva luni bune.
Ce am încercat: pâine cu un sfert făină de ghinde și trei sferturi făină „normală”, de grâu. Totul făcut la o mașină automată (scuze Iulian: încă nu avem cuptor).
Rezultatul: foarte colorat și cu un gust plin, deloc amar.
Zi de iarnă, la țară
Ninge și tot ninge de-azi dimineață, la Stanciova. Mai târziu decât în alte locuri, unde nămeții deja-s un lucru obișnuit. Până ieri gerul făcea ca iarba care-a mai rămas să trosnească sub picioare, și dramul de apă din pământ era bocnă, făcându-l să pară uscat ca astă-toamnă.
Ei, dar acum…! Pe la prânz am zis să mergem pe-afară, să-l smotocim pe Simi, dar am luat și gunoiul, să-l ducem până la tomberon. Fulgii zburau orizontal, duși de vânt; instant mi-au înghețat obrajii. Nu știu când mai trecuse cineva pe potecă, dar nu se vedea nici o urmă, până să trecem noi. În schimb pe lângă case se vedea că oamenii au curățat poteca, lucru pe care noi nu l-am făcut. Așa că am mers repede să-i cer vecinului Marian lopata de zăpadă și m-am împins în ea, cu bucurie că-i o treabă așa de plăcută și ușor de făcut – asta, presupun, pentru că era zăpada afânată ca un puf. Smotoceala lui Simi am lăsat-o pe mai târziu.
Nu după mult timp am ieșit iarăși după apă: se mai așternuseră cinci centimetri de zăpadă. Gab programa ceva de zor la plugin-ul lui, și-am mai stat și eu la căldură. Am pus un pui la fiert și ne-am pregătit de mers pe dealul din spatele casei. Haine multe, călduroase, mi-am luat până și căciula de blană. Simi e încântat de fiecare dată când ieșim și zburdă în jurul nostru ca un miel imens și blănos. Nu prea am văzut multe de sus, de pe deal…ninsoarea era prea deasă, dar plantele uscate acoperite de zăpadă sunt ca niște lucrări diafane de grafică. N-am avut chef să iau aparatul și să încerc să fac poze: nici n-aveam de gând să-i port de grijă și știu că asta ne-ar fi smuls un pic din ‘acum și aici’. Acel “acum și aici” care m-au împins să mă dau pe fund în jos, să constat că nu alunecă și să vreau o pungă în loc de sania pe care nu o avem și care ar fi fost, oricum, prea mare pentru poteca noastră îngustă. Am luat și punga – una roșie, cu Moș Crăciun, și-am urcat iar în deal. Am “încălecat” pe ea și dă-i! în jos… Simi atât a așteptat, că a pornit în urmărirea mea, mai-mai să se cațere pe mine! A doua tură l-a ținut Gab până am ajuns la mijloc, apoi i-a dat drumul. Iar m-a prins din urmă, dar nici Gab n-a scăpat.
Ei, și avantajul de a avea un câine mare și blănos e că poți să te tăvălești liniștit cu el prin zăpadă, fără să-ți fie teamă că-l strivești, sau că va răci. Dintr-un câine gri a devenit unul alb în câteva minute dar nimic din toată situatia nu parea sa-i provoace altceva decat bucurie; la fel și nouă.
Am ajuns și-acasă, cu zăpada prin haine și pe bocanci, am udat tot în jurul nostru, dar puiul mirosea deja a cald și bun. Părea însă că se termină butelia, flacăra era destul de mică și ne gândeam să facem focul și în bucătărie, dar se pare că a ținut. Am curățat și niște cartofi pe care îi țineam în camera de la stradă-cămară-depozit, unde credeam că nu îngheață. Ei bine, am văzut pentru prima dată cum e să cureți cartofi înghețați. Mă întreb ce se va întâmpla cu ei, că avem vreo doi saci… Surprinzător e că n-a înghețat bulionul și nici vinul.
Am mai facut si-un sos de roșii în timp ce pe Gab l-a apucat fervoarea măcinatului de ghinde. Meniul din seara asta: carne de pui fiartă cu cartofi natur și sos de rosii. Ar fi mers si-o supa dar parca-i prea mult pentru cină. A, dar să nu uităm desertul: bomboane de nucă măcinată cu gem de prune: ideea lui Gab adaptată de mine.
Afară s-au mai pus câțiva centimetri de zăpadă, încă ninge, focul duduie în sobă și meniul ăla ne așteaptă, așa că vă arăt o poză cu zăpada, una cu Simi și-am plecat!
Zăpada din fața casei
...și cățelul din fața casei
Concursul de arte culinare
In ultimele saptamani, familia noastra, Gab si Irina si Marian, alt vecin, am realizat un adevarat concurs de arte culinare. Am mers in vizita unii la ceialti. Gab si Irina au facut niste macaroane ( paste ) . Noi am gatit sarmale si Marian a realizat tot sarmale, unele foarte bune, si la desert budinca. Gab si Irina au avut nota 28, 15, noi nota 29,5 si la fel si Marian, nota 29,5. Urmeaza noi saptamani. Oare cine va castiga?
Articol scris de Iris. Urmariti http://blogu.lu/iris
Greșeli în grădină
În calitate de orășeni fără experiență proaspăt veniți la țară, cu idei pestrițe din care unele funcționează iar altele doar în teorie, am făcut și greșeli în anul ce tocmai s-a dus. Firește. Iar din greșeli învățăm mai temeinic.
Acum când afară e frig, chiar și nițică zăpadă, acum, după primul cutremur trăit la Stanciova ( ora 21.56, epicentrul pe undeva pe lângă Topolovățu Mare, magnitudine 3,6, adâncime 6 km) am scris pe permacultura.ro un articol în care povestesc ce știm sigur că n-am făcut bine în grădină (cu ce-am făcut bine probabil că ne-am lăudat deja ;) )
Vă invit să-l citiți, aici.
Și desigur vă doresc un an nou minunat, cu împliniri și vizite la Stanciova— în persoană, sau cel puțin virtual!
Pregătiri de Sărbători
Cum Stanciova în preajma sărbătorilor de iarnă abundă de cârnați și fripturi – plus oameni generoși care ne tot invită să le mâncăm, de ani întregi nu am gătit nimic serios la sfârșitul lui decembrie ci m-am jucat cu gustărele creative. Cum ar fi cele de mai jos pe care tocmai le-am scos aburind din cuptor :)
Acestea sunt ”Coșulețe cu legume” coapte într-o tavă de brioșe. Aluatul e făcut dintr-un pachet de unt, un ou și făină… ”cât cuprinde” (între 200-300 g, după ochi și mână). L-am împărțit în 12 biluțe pe care le-am turtit, le-am întins și pus în tava de brioșe. Umplutura nu îmi iese niciodată la fel, e mereu în funcție de ce am prin frigider. De data asta au fost legume din grădină congelate (dovlecei, morcovi, vinete, ardei), ultimele fire de praz (tot din grădină), măsline, gogoșar și brânză de burduf. Peste ele am pus 3 ouă cu ceva lapte (tot din ochi) și am bibilit oareșce decorații. Al meu soț zice că-s bune, dar nu-l las să mănânce prea multe, mâine e ziua cea importantă :D
Pentru cine nu a avut timp de steluțe, brăduți, clopoței și alte fursecuri festive, vestea bună e că se pot face în variantă sărată în câteva minute. Se împing formele în felii de pâine, se presară cașcaval (preferabil ceva cu gust mai puternic, gen Gouda) deasupra și se lasă la topit la foc mic în cuptor. Eventual se poate decora cu măsline, gogoșar sau brânză de altă culoare. Rezultatul merge foarte bine cu bere.
Sărbători Fericite! :)
