2 ani și mai bine…

Pe 12 Octombrie 2013 ajungeam în Stanciova. Era mult noroi, dar era încă cald și tocmai un moment bun pentru ca cei care urmau să ne fie vecini să-și facă vinul de anul ăla.
Am făcut doi ani de atunci, de când microbuzul pentru muncitori ne-a adus aci, cu viețiele fiecăruia în câte un rucsac, cu ochii mari si zâmbete nătânge. Ce am făcut intre timp? Greu de rezumat doi ani într-un moment în care sute de povești ți se zbat aleatoriu în cap. Un cuvânt-cheie: downshifting, adică tradus într-o română hâtră, ne-am dat la fund. Adică am ajuns de la Berlin la bălegar, de la claxoane în trafic la țiuitul greierilor noaptea, de la a consuma cu ușurință la a produce cu greutate, dar să nu anticipez. Paradoxal (pentru unii) ar fi că am făcut și facem asta cu mare plăcere.

Ce-i drept e că a te muta într-un sat din vestul României pentru o fată din București și pentru un băiat din Brugges (Belgia) înseamnă a te rupe de tot ce e familiar și a dispărea din radarul prietenilor și al familiei. Asta a fost până acum și greu, dar și prielnic. Greu că nu poți pur și simplu înlocui un om cu un altul și prielnic pentru că ne-a lăsat să ne țesem viața așa cum ne-a tăiat capul. Am avut un pic mai multă concentrare pe fiecare pas ce se vroia făcut către…ce? Nu știu precis, nu pot să zic că am avut un plan bine determinat de la început și în orice moment un vis comun, dar încet-încet, dintr-o scânteie, dintr-o provocare neștiută către noi înșine, am pornit către Stanciova. Și aci am găsit niște oameni veseli care îți ziceau Comunitate. Bun. Și apoi o grădină lângă pădure care și-a zis Acasă.

Doi ani, două luni și două animale mai târziu (cățelușă+pisic) pot să zic că suntem foarte recunoscători pentru tot ceea ce am primit aci. Avem șansa de a ne face singuri casă de paie și de a primi ajutor de la prieteni exact când e nevoia mai mare, de a cunoaște oameni fascinanți care ori locuiesc aci ori sunt in trecere și cu care ne susținem reciproc. Avem șansa și de a cunoaște oameni simpli, cu bunăvoința și priceperea lor, de a avea de-a face cu o droaie din copiii satului, și de a întelege ceva din nevoile unui loc unde canalizarea sau separarea deșeurilor sunt chestii absolut necunoscute. Arderea tradițională a gunoaielor la stradă și a miriștilor dau senzații tari mai ales vara. Tot atunci motocoasele zornăie cu spor, pentru a fi înlocuite toamna de sunetul drujbelor. Câțiva vecini din sat au sisteme de sunet mai puternice, să anunțe începerea chefului, dar tot  mai poți auzi auvionul wizzair zburând pe deasupra. După țipetele de pe deal, mai sunt vaci în sat la păscut. Lumea își lucrează divers grădinile, avem o densitate foarte ridicată de ciobani,  iar caii, deși legați, îți țopăie liberi până sub fereastră, de unde fornăie dulce. Așa e la țară, mai bune, mai puțin bune, probabil că nici nu ne-ar atrage dacă-ar fi perfect. Dar destule despre sat…

Des primesc întrebarea Dar din ce trăiți?  Păi am avut bafta  (iarăși) de a veni încoa cu niște mici economii, relicve ale unei vieți alternative la oraș; apoi eu am fost educatoare in sat un an, el a mai mers la muncă sezonieră în străinătate o lună, și tot ceea ce am avut nevoie a fost deja aci, adică în casa Asociației Ecotopia unde încă trăim. Mașina de spălat, asipiratorul, boilerul, drujba și multe alte obiecte casnice împărțim cu vecinii, haine gratis am tot găsit la Piața Lucrurilor Libere în Timișoara, scule de lucrat la casă am tot împrumutat de la prietena dragă Teo din sat, mâncare vara se face în grădină (deși nu toată) -ne place să dăm din exces, dar și să primim. Vizitatorii care stau în casă mai lasă donații pentru curent și apă, mai sunt chiar și prieteni pasionați de invenții sustenabile care aduc diverse obiecte ce ne ajută cum dă un pic căldura să gătim sau să ne spălăm direct la soare.

Sper că e deja mainstream renunțatul la televizor. Eu, una nu mai avem de-a face cu televizor sau abonament la cablu de mai mult de 10 ani; e valabil și aci in viața de sat. Netu e la comun cu mulți alți vecini dragi și vine cadou, deși câteodată ne place să ne plângem de el. Un experiment ce s-a insinuat peste noi și ne place e  traiu fără frigider care merge bine la dieta vegetariană. Când vine vorba de transport, sa fie iubiți în veci vecinii șoferi care ne iau cu ei (Paul, Cris, Teo, Victor,Thomas, Romaric) când au drum la oraș, dar și alti șoferi ad-hoc care opresc la ocazie și ne acceptă și fără bani, dacă întrebăm. Costuri legate de sănătate nu am avut mai deloc în ăștia 2 ani, am mâncat sănătos, am muncit mai mult pe afară (nu, nu în străinătate, ci afară din casă), eu mai fac când și când Yoga, Anselm a prins un pic de Tai Chi și masaj de la atelierele în pădure ale vecinului Gab, avem cărți despre ierburi vindecătoare și culegem multe plante de prin zonă pt ceaiuri sau tincturi. Să nu uit, săpun, șampon, deodorante, detergenți de rufe, până și pastă de dinți ne dăruiește Irina vecina cu generozitate, când face în casă câte o tură nouă.Deci, până acum, ca în sânul lui Allah…Pe viitor vom vedea cum facem rost de puținii bani ce ne trebuie, dar am vrea să fie de lucru în sat, nu în afara lui.

Dar nu chiar despre beneficii și costuri sau chestii pur materiale vroiam să scriu în acest scurt rezumat a doi ani faini la Stanciova, ci despre un sentiment. Despre linia fină dintre a fi vecini și a fi prieteni, despre magnetismul lunii, despre cum e să vorbești cu animalele, despre a lua parte la cum apare viața, despre a simți tristețea despărțirii prin moarte. Toate astea le-am trăit și le vom tot trăi aci, încet și simplu. La sentimentul ăsta ajută și intuiția că există o rețea reală, ca un miceliu de oameni care simt la fel, deși poate trăiesc altfel decât noi aci. Pentru toți respect, nu-i ușor să te lași purtat/ă în realitatea propriilor vise. Sentimentul e acela că aparții undeva. Sunt chestii de îmbunătățit, dar ți-e bine acolo, ai o căruță de lucru, dar locul te inspiră.

Anunțuri

5 comentarii

  1. felicitari! si la mai multi ani! ma bucur ca v-ati gasit coltisorul vostru printre noi. imi pare rau ca nu am putut sa va ajut la casa pana acum. poate la anul. mai e de lucru…

  2. Ma bucur de voi sincer si sper sa putem sa ne cunoaștem mai bine si sa relaționam mai mult având destinele oarecum asemanatoate si eu fiind ” baiatu” de la oraș si dat „la fund” aici sau pensionat cum îmi place mie sa spun.La multi ,frumosi si liniștiți ani eu am deja 9 aici in aceasta locație.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s