Aprilie în gospodărie

M-am alăturat şi eu unor fete care postează pe blogurile lor poveştile lor de grădinărit (My_daily_joys, Flying_umbrellas si Mama_are_blog). Cu inima strânsă, recunosc, pentru că mă adun cu greu să scriu pe blog, în special despre grădină. Aşa că simt nevoia să încep cu un

Disclaimer: cele postate în articolul de mai jos sunt nişte experienţe personale care (1) nu sunt sfaturi de expert, oricine preia idei o face pe propria răspundere. (2) Prin publicarea acestor experienţe nu solicit sfaturi, aprecieri sau judecăţi. 

Mă mobilizez, totuşi să scriu pentru că e un moment important de reflecţie. Şi în plus, mai scriu pentru a răspunde curiozităţii celor care mă cunosc din perspectiva ocupaţiilor mele urbane şi se întrebă ce naiba fac toată ziua la Stanciova aia şi de ce răspund aşa de greu la telefon :) Aşadar am o gospodărie de cca 3500 mp care cuprinde curte şi construcţii, o zonă mai dreaptă pentru gradină, o pantă cu pomi şi un platou pe vârf de deal arid. Sunt copil de bloc care a văzut primul castravete pe o plantă după ce am împlinit 20 de ani şi grădinăresc „part-time” de vreo 10 ani. Am făcut un curs de permacultură în Germania dar evit să îmi etichetez grădina drept „sistem de permacultură”. De fapt, chiar am o problemă cu o categorie de oameni pe care cineva pe facebook i-a numit perma-cultişti şi pe care eu îi definesc drept orăşeni care se uită toată ziua pe Youtube la filmuletze şi doar visează ce-or să facă şi o să dreagă ei când voi avea terenul lor (preferabil cât mai departe de orice sat). A venit unul de genul ăsta la mine, m-a văzut cu sapa în mână şi a început să strâmbe din nas „Cum, tu încă sapi? Nu pui cartofii în baloţi de paie să crească fără efort? De atâţia ani la sat şi nu ai forest garden? De ce nu îţi faci un sistem aquaponics?”. La astfel de întrebări dau din umeri şi nu mă bag în polemici. Am motivele mele, uneori încăpăţânate şi ilogice pentru care fac sau nu fac unele lucruri. Unele chestii pe Youtube pur şi simplu nu îşi au sens aici unde locuiesc eu, cum ar fi faimosul şi costisitorul sistem aquaponics care a luat avânt acolo unde terenurile si tipul de sol erau mari probleme. Nu pun mulci din paie la ceapă pentru că am observat că fără creşte mult mai bine şi de-a lungul anilor am învăţat să plivesc selectiv şi să las anumite buruieni pe post de mulci verde. Stilul meu de grădinărit e prea experimental pentru unii şi prea conservator pentru alţii. Învăţ cel mai bine din greşeli, pe care ţin să le fac şi o dată ce mi se pare mie că o cale pentru ceva anume e potrivită, mă ţin de ea. În fiecare an m-au interesat chestii diferite – am început cu ceapă, mazăre, fasole şi răsaduri şi sunt în continuare mare fană a lor; în unii ani am pus tot felul de seminţe şi plante ne mai auzite la Stanciova, doar de curiozitate; am avut o perioadă când m-a preocupat foarte mult ce mănânc iarna din solar iar anul ăsta am o abordare foarte minimalistă la partea cu plante anuale şi mă preocupă mai mult plantele perene. De-a lungul anilor am învăţat treptat despre universul incredibil încapsulat într-o gospodărie, de la plante, la sol şi în ultimii ani tot mai mult şi despre animale. Am început cu un câine şi pisică şi treptat am adăugat iepurii, găinile şi gâştele. În fiecare an fac lucruri noi şi viaţa la Stanciova e o şcoală fantastică, pentru care sunt foarte recunoscătoare. IMG_20150423_192840Dar să mă întorc la povestea lunii aprilie în gospodărie. În grădină nu am făcut mare lucru, decât că am început un nou experiment de deal în care 2 băieţi drăguţi au săpat şanţuri şi eu am venit cu plantatul de caişi, coacăzi şi zmeuri. Da, încerc o tehnică de permacultură dar nu pun niciun link :). Coacăzii şi caişii arată foarte bine, zmeurii încă nu sunt sigură că s-au prins. Cât despre şanţuri, mai am de lucru până la baza pantei, aştept următorii voluntari cu poftă de săpat. Tot la categoria experimente am plantat şi 2 plante pereche de kiwi, cumpărate de la pepiniera din Lugoj. Deși cei de acolo spun că plantele sunt perfect aclimatizate, am totuși dubii pentru că am găsit o parte din frunze degerate. În acelaşi loc pe care eu îl cred însorit şi ferit de intemperii am plantat anul trecut şi un smochin. Se pare că iarna a fost prea grea pentru el pentru că vârfurile sunt uscate. La bază se văd însă muguri şi am speranţa că nu l-am pierdut. În spatele şurii am pus ceapă şi mazăre. Ce-a din urmă nu a ieşit, probabil din cauza secetei şi a temperaturilor scăzute, urmează să mai pun o dată. Am mai pregătit 2 parcele pentru plante anuale, pe una am pus nişte cartofi (jumătate din coşul din fotografie) iar pe grămada de compost visez la zucchini. Cealaltă parcelă e pentru răsaduri şi diverse. Roşiile le-am pus într-o răsadniţă lipită de solar. Jumătate din grămadă e gunoi de grajd proaspăt, peste el am pus cartoane şi cca 20 cm de pământ. Plantele sunt foarte mici faţă de anul trecut, voi pune şi răsaduri de cumpărat. Am mai pus seminţe şi în 3 minisere pe care le ţin pe scările din beton în speranţa că, fiind expuse spre sud, acumulează ceva căldură pe care o eliberează noaptea. Vă zic ce am pus doar după ce văd plantele bine-mersi şi viguroase în grădină :)

În solar am două generaţii de spanac, nişte ceapă destul de amărâtă, câţiva butaşi de coacăz şi zmeur (cei puşi afară s-au prins în proporţie mult mai mare), o salvie pe care nu am ştiut unde să o mai pun astă-iarnă dar urmează să o mut şi multe locuri goale pe unde au ciugulit găinile.

Inventarul din grădină arată binişor. Sunt foarte mândră de terasa cu rubarbă şi căpşuni, unde s-au prins cel mai bine şi butaşii. Pe terasa din fața viitoarei căsuțe pentru oaspeți au trecut cu bine de iarnă 6 plante de levănțică iar isopul este foarte abundent. Pe deal s-au prins cei 4 aluni plantați în iarnă iar pomii infloriți îmi umple inima de bucurie, chiar dacă șansele de fructe sunt mic anul acesta din cauza temperaturilor joase.

Aş încheia partea despre grădină cu „parcela” mea preferată: pădurea. Doamne, câtă leurdă creşte în grădină şi ce mult îmi place s-o manânc! În martie şi aprilie nu prea mai pun salată pentru că mâncăm foarte mult urzici, leurdă, ştevie, păpădie şi măcriş. IMG_20150413_133258 Aleg să scriu şi despre animale pentru că îmi sunt tare dragi şi petrec mult timp cu ele. Peste iarnă au fost acasă doar Bobi, câinele şi cele 2 iepuriţe; găinile şi gâştele au fost „în plasament” la vecina mea. Primele s-au reîntors găinile cărora le-am adus un cocoş fălos din oraş (se pare că e de rasă Brahma). Una din găini a căzut cloşcă şi o studiez cu uimire în fiecare zi când îi pun apă şi mâncare. Statul timp de trei săptămâni într-un cuibar mi se pare demn de toată admiraţia şi m-am trezit deja folosind des expresia „a cloci o idee”. Uitându-mă şi eu câteva minute zi de zi la găina asta simt la un nivel mult mai profund şi liniştit momentul prezent şi starea de aşteptare răbdătoare. Cu gâştele lucrurile s-au complicat. Vecina mea nu mai are timp de boboci aşa că mi i-a dat mie pe toţi. Optsprezece, din care au rămas şaptesprezece. Din cauza temperaturilor foarte scăzute, i-am ţinut mult în casă, ceea ce a dăunat foarte mult relaţiei lor cu gâsca. Cea mai mare problemă acum nu e neaparat faptul că gâsca are dubii cu privire la obligaţiile ei faţă de boboci ci părerea acestora din urmă cum că eu aş fi mama lor (când sunt liberi, vin după mine oriunde mă duc). Asta să îmi fie învăţătură de minte, căci doar am citit din adolescenţă despre Lorenz şi gâştele sale dar acum trăiesc pe propria piele ce înseamnă imprintingul şi ataşamentul :) Drăgălăşenia bobocilor este dincolo de cuvinte, dar recunosc că nu am fost pregătită pentru a fi mamă-gâscă. Cel pe care l-am pierdut era foarte mic şi amărât din start şi am dat vina pe natură. A urmat însă un moment mult mai dramatic. Am schimbat adăpătoarea cu o chestie de capacitate mai mare (da, sunt şi leneşă uneori, încerc să minimalizez unele acţiuni) şi din greşeală, fără să îmi dau seama, în înghesuiala teribilă pe care o crează şaptesprezece boboci besmetici, am prins sub adăpătoare piciorul unuia dintre ei. Săracul, l-am găsit mult mai târziu, călcat în picioare şi udat leoarcă, cu piciorul întins nefiresc şi tremurând de mai mare mila. Ca orice copil de oraş, prima dată m-a pornit plânsul şi mi-am cerut iertare pentru grozăvia ce i-am făcut-o. Abia după vreo 30 de secunde mi-a trecut prin cap să fac ceva, am întins mâna după el în cuşcă şi l-am luat să îl încălzesc în palme. Am mai tras o tură bună de lacrimi, am mers în casă, am făcut focul şi am stat cu el vreo oră în bluză să îl încălzesc. Când s-a întunecat şi i-am adus şi pe ceilalţi în casă, am pus într-un coşuleţ o ţiglă caldă şi o păturică şi l-am pus acolo alături de ceilalţi. Nu credeam că îşi mai revine. După încă vreo oră, când am pus o tură nouă de pisat în dispozitivul de hrănire, îl văd cum sare brusc din coş şi se repede la mâncare. Aleluia! Bobocul e ok!

Iepuraşii s-au născut prin martie şi acum sunt în punctul maxim de drăgălăşenie. Două mame ce alăptează şi 13 iepuraşi mănâncă un coş şi jumătate de lucernă pe zi.

Luna mai va fi cea mai aglomerată: urmează plantarea răsadurilor, udatul să se prindă, marea plivire din ceapă. Dar abia aștept :)

Anunțuri

2 comentarii

  1. Cu smochinul sa nu-ti faci probleme, ca odata prins, chiar daca ingheata, va da din nou lastari. Insa daca vrei sa ai si rod, e bine sa il protejezi peste iarna, si cel mai simplu e sa pui in jurul lui coceni de porumb.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s