Cum se ciupileşte o gâscă (despre dezabstractizarea cărnii noastre cea de toate zilele)

Undeva într-un documentar despre Ferma Polyface din Statele Unite era un fragment în care cei care veneau să cumpere carne de pui asistau la tăierea lor. Nu imi amintesc dacă îi şi jumuleau căci mintea mea începuse se bâzâie cu tot felul de idei. Păi da, e o mare diferenţă faţă de carnea noastră cea de toată zilele (pe care unii o mănâncă chiar şi de trei ori pe zi sub tot felul de deghizări în care nici nu mai realizezi că este carne) ce stă ambalată frumos în plastic în supermarket şi o aşezi în transă în coşul de cumpărături. „Carnea” la ţară are în schimb forme foarte variate, de la cocoşul energic ce te trezeşte cu noaptea în cap până la viţeluşul cu ochi blânzi după care plângi când e dus la tăiere. Iar până a ajunge în farfurie ai şi de alergat prin bătătură după cântăreţul de dimineaţă… În cazul unui porc e destul de lucru, chiar o zi întreagă pentru o întreagă familie şi vecini: tăiat gâtul, pârlit părul, spălat, tranşat, după care lucrurile se pot complica cu cârnaţi, pus în afumătoare sau multe alte chestii de făcut pentru un catalboş adevărat. Munceşti câteva luni bune să îl creşti, apoi o zi de dimineaţa până seara să îl prepari şi mănânci câteva săptămâni sau luni.

Una peste alta, mă precupă ideea reconectării orăşenilor cu ceea ce mănâncă, dintr-o varietate de motive: e mai sănătos pentru fiecare să ştie de unde vine carnea, e mai sănătos pentru producătorii locali să vândă direct consumatorilor şi într-un fel e mai bine şi pentru dragele vieţuitoare care ne hrănesc: în momentul în care mâncătorul de carne nu mai primeşte carnea de-a gata în pungă vidată ci participă chiar şi simbolic la etapele anterioare sunt şanse mari să mănânce cu mai multă recunoştinţă şi responsabilitate (în cazul meu însemnând şi mult mai rar – deloc carne industrială şi poate de 2-3 ori pe lună fiinţe pe care le-am cunoscut personal).

În acest context, am prins un cunoscut din Timişoara şi am făcut un mic experiment: dacă tot doreşte carne sănătoasă pentru copii, ar fi dispus să cumpere din sat şi să participe la procesare? Răspuns răspicat şi entuziast DA.

Vecina mea i-a vândut un boboc frumos de gâscă care a fost „livrat” fără viaţă dar cu puf şi pene. Eu i-am oferit spaţiu în şură iar mama mea şi-a mai dat cu părerea prin punctele cheie ale operaţiunii.

A rezultat manualul foto de mai jos:

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

5 comentarii

  1. Jumulesc şi eu, orăşeancă, găini. La început, mi-a fost tare greu. Încă îmi mai este – am acum două bibilici care cred că vor muri de bătrâneţe.
    Acum creştem şi noi câteva găini. Noi le hrănim, noi le tăiem, noi le jumulim, noi le mâncăm. :)

  2. asta imi aminteste de mielul pe care l-am carat in spate de la stana… asa de cald imi sufla in spate… adevarul e ca l-am mancat mai greu dupa aceea… :-(

  3. Am crescut la țară până la 10 ani, apoi m-am orășenizat. Caut mereu să cumpăr animale de curte, nu mă deranjează să jumulesc păsările, nici să asist la tăierea lor, exact ca în copilărie. Tot ca atunci, nu asist la tăierea porcului, vițelului, mielului, iepurilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s