Nuiele și nuielușe

Am observat uitându-mă prin curte că în ultima vreme am o mică obsesie pentru împletituri din nuiele. Mi se pare că sunt materialul local, natural și regenerabil cel mai potrivit pentru Stanciova (și probabil pentru multe zone din țară).

Iată așadar câteva fotografii care sper să vă inspire:

La cules de răchită cu Mihai (meșter local) și Kim (voluntara WWOOF). La cărat ne-au ajutat cu grație Olga și Zâna, cu Dana zbenguindu-se în jur.

Materia primă se găsește pe malurile canalelor din jurul satului. Vecinii mei pot deosebi cel puțin 3 feluri de răchită diferite – unele mai potrivite pentru coșuri, altele pentru construcții.  Multe trunchiuri sunt salcie normală care deși ar putea arăta îmbietor de dreaptă nu este prea bună pentru că nuielele nu sunt suficient de flexibile și se rup ușor. Pentru avansați se pot folosi și crengile de alun. Dacă aveți de gând sa dezvoltați un hobby serios din asta, cel mai bine ar fi să identificați trunchiuri viguroase în apropierea casei sau, dacă aveți suficient loc, chiar să le plantați și să le tundeți regulat. Vecinul Gigea care face coșuri le crește pe post de gard în jurul casei. Mihai are trunchiurile lui într-o anume zonă a satului și le recoltează toamna târziu iar iarna meșterește coșurile.

Gărduț în fața verandei
Strat cu ierburi aromatice în grădina Cristinei

Cel mai simplu lucru care se poate face este un gărduț pentru flori (un strat înălțat). Atenție, pentru parii care se înfig în pământ folosiți altceva decât răchită (spre exemplu eu am folosit parii de la roșii din băgrin vechi de cel puțin un an) pentru a fi siguri că nu prind rădăcini. Desigur se pot face și modele ”verzi” care cresc în timp dar dacă nu sunteți siguri că vreți asta folosiți lemne uscate.

Pe măsură ce căpătăm experiență proiectele se pot complica. Spre exemplu Kim a reușit singură anul trecut să împletească răchită printre lăteți pentru un paravan la toaleta băieților. În timp planul e să tencuim peretele cu cob.

Paravan din lăteți și nuiele

Și câteva proiecte pentru avansați:

Terase și scări în grădina noastră făcute de Mihai Canta
Tot Mihai Canta a împletit și frontonul la casă (pe care îl vom tencui cu pământ vara aceasta)
Cea mai recentă construcție a noastră – gard din nuiele de alun împletit de Mihai Iordăchescu cu ajutor de la Loic, voluntar din Franța. Mai avem de făcut un mic acoperiș din scânduri și mănunchiuri de paie împletite.

23 de comentarii

  1. Faine lucruri … minunata idee mi-ai dat. O sa imi fac un gardulet la gradinita din curte! Am vazut unul gata de cumparat dar pretul nu era deloc accesibil.

  2. Arata super garduletele voastre ! Si au mai si evoluat de cand am fost eu pe la voi :)
    Rachita nu stiu sa fie pe aici ( o sa intreb pe vecini ), da’ un fel de salcie avem si noi chiar langa casa…o sa incerc si eu sa vad daca-i buna la impletituri. Cel mai probabil, o s-o implic si pe Maria in treaba asta, ca ea are astfel de pasiuni.

  3. Salut.

    Am mai lucrat cu impletitura – din nuiele de rachita – in cateva proiecte. Mesterul pe care il stiu eu e insa cam scump. Ma poti pune in legatura cu cel care a impletit gardul? Calin.

  4. wow! mi’am adus aminte de copilarie cand faceam diverse trasee / cladiri din lemn (betisoare) pentru ca apoi sa ma joc cu masinutele pe langa ele. Evident miniaturi, nu ca ce aveti voi acolo.
    Multumesc

  5. salut! foarte faina ,si estetica ideea gardutelor folosite la terase-straturi!cum avem un teren usor in panta,spre rau,cred ca mere de minune,ramane sa procuram nuielele optime pt impletit.(Rau Alb) Vania Multumesc mult !!!

  6. Am nevoie de aprox 3500 mp de gard împletit cu nuiele și fixat în pământ cu țăruși.
    Am contractat cu firma mea o lucrare și am nevoie pentru protejarea canalului de gard dn acesta.
    Ma intereseaza cât mai urgent un preț.
    Adelin – 0722 3000 75
    Mulțumesc.

      • Buna. Inteleg ca stii sa impletesti tot felul de lucruri. M-ar interesa sa stiu cam ce impletesti si daca ai putea sa faci asta intr-un context de formare profesionala pentru adulti, intr-un centru de mestesugari, pe fonduri europene. Adica tu sa fii mesterul expert si sa-i inveti pe altii.

        • Buna ziua!
          Eu impletesc tot felul de lucruri, de la cosuri de rachita pana la obiecte mai complicate inclusiv panouri. Pot face asta si intr-un context de formare pentru adulti. Pentru mai multe detalii putem folosi adresa de mail : florin.capalb@yahoo.com

          O zi buna!

  7. Salut! Eu am un atelier de impletituri din alun si in perioada asta avem mare nevoie de impletitori. Voi stiti pe cineva? Orice ajutor ar fi mai mult decat apreciat. Astept un mail sau un telefon de la voi pe numarul 0724016783, daca aveti cunostinta de genul asta de lucratori. Multumesc frumos!

    • Buna, Mira. Eu cunosc un impletitor ce nu are de lucru. E dintr-un sat din Mehedinti, de unde sunt si eu. Nu am o relatie foarte apropiata cu el, insa am auzit ca e bun. De unde esti tu? voiam sa te intreb cateva detalii despre ce ar trebui sa contiuna un atelier de impletire nuiele si cam ce costuri sunt. Vreau sa aplic pentru o intreprindere sociala ptr oamenii saraci si am nevoie de aceste detalii. Crezi ca m-ai putea ajuta? imi poti lasa un email ca sa-ti scriu?

  8. Salut. Pe mine m-ar interesa daca exista in Romania o persoana acreditata sa instruiasca oamenii in meseria de impletitor. Vreau sa infiintez un centru de mestesugari printr-un proiect si am nevoie de formarea oamenilor. Ma poate ajuta cineva cu info/ Multumesc

Lasă un răspuns către cristinacapotescu Anulează răspunsul