Zi de iarnă, la țară

Ninge și tot ninge de-azi dimineață, la Stanciova. Mai târziu decât în alte locuri, unde nămeții deja-s un lucru obișnuit. Până ieri gerul făcea ca iarba care-a mai rămas să trosnească sub picioare, și dramul de apă din pământ era bocnă, făcându-l să pară uscat ca astă-toamnă.

Ei, dar acum…! Pe la prânz am zis să mergem pe-afară, să-l smotocim pe Simi, dar am luat și gunoiul, să-l ducem până la tomberon. Fulgii zburau orizontal, duși de vânt; instant mi-au înghețat obrajii. Nu știu când mai trecuse cineva pe potecă, dar nu se vedea nici o urmă, până să trecem noi. În schimb pe lângă case se vedea că oamenii au curățat poteca, lucru pe care noi nu l-am făcut. Așa că am mers repede să-i cer vecinului Marian lopata de zăpadă și m-am împins în ea, cu bucurie că-i o treabă așa de plăcută și ușor de făcut – asta, presupun, pentru că era zăpada afânată ca un puf. Smotoceala lui Simi am lăsat-o pe mai târziu.


 
 
 
 
 
 
 
 

Nu după mult timp am ieșit iarăși după apă: se mai așternuseră cinci centimetri de zăpadă. Gab programa ceva de zor la plugin-ul lui, și-am mai stat și eu la căldură. Am pus un pui la fiert și ne-am pregătit de mers pe dealul din spatele casei. Haine multe, călduroase, mi-am luat până și căciula de blană. Simi e încântat de fiecare dată când ieșim și zburdă în jurul nostru ca un miel imens și blănos. Nu prea am văzut multe de sus, de pe deal…ninsoarea era prea deasă, dar plantele uscate acoperite de zăpadă sunt ca niște lucrări diafane de grafică. N-am avut chef să iau aparatul și să încerc să fac poze: nici n-aveam de gând să-i port de grijă și știu că asta ne-ar fi smuls un pic din ‘acum și aici’. Acel „acum și aici” care m-au împins să mă dau pe fund în jos, să constat că nu alunecă și să vreau o pungă în loc de sania pe care nu o avem și care ar fi fost, oricum, prea mare pentru poteca noastră îngustă. Am luat și punga – una roșie, cu Moș Crăciun, și-am urcat iar în deal. Am „încălecat” pe ea și dă-i! în jos… Simi atât a așteptat, că a pornit în urmărirea mea, mai-mai să se cațere pe mine! A doua tură l-a ținut Gab până am ajuns la mijloc, apoi i-a dat drumul. Iar m-a prins din urmă, dar nici Gab n-a scăpat.

Ei, și avantajul de a avea un câine mare și blănos e că poți să te tăvălești liniștit cu el prin zăpadă, fără să-ți fie teamă că-l strivești, sau că va răci. Dintr-un câine gri a devenit unul alb în câteva minute dar nimic din toată situatia nu parea sa-i provoace altceva decat bucurie; la fel și nouă.

Am ajuns și-acasă, cu zăpada prin haine și pe bocanci, am udat tot în jurul nostru, dar puiul mirosea deja a cald și bun. Părea însă că se termină butelia, flacăra era destul de mică și ne gândeam să facem focul și în bucătărie, dar se pare că a ținut. Am curățat și niște cartofi pe care îi țineam în camera de la stradă-cămară-depozit, unde credeam că nu îngheață. Ei bine, am văzut pentru prima dată cum e să cureți cartofi înghețați. Mă întreb ce se va întâmpla cu ei, că avem vreo doi saci… Surprinzător e că n-a înghețat bulionul și nici vinul.
Am mai facut si-un sos de roșii în timp ce pe Gab l-a apucat fervoarea măcinatului de ghinde. Meniul din seara asta: carne de pui fiartă cu cartofi natur și sos de rosii. Ar fi mers si-o supa dar parca-i prea mult pentru cină. A, dar să nu uităm desertul: bomboane de nucă măcinată cu gem de prune: ideea lui Gab adaptată de mine.

Afară s-au mai pus câțiva centimetri de zăpadă, încă ninge, focul duduie în sobă și meniul ăla ne așteaptă, așa că vă arăt o poză cu zăpada, una cu Simi și-am plecat!

Zăpada din fața casei
...și cățelul din fața casei
Anunțuri

5 comentarii

  1. Hm, descrierea voastra draguta parca mi-a mai trezit cheful de zapada. Ca de data asta, ca niciodata, n-am avut de loc chef de ea. Sa ai copilul cu febra 39 si sa tot ninga… nu e de loc amuzant. Noroc ca masina noastra a reusit sa inoate prin zapada pana la Recas dupa medicamente. Asa ca poate maine, cu forte proaspete si dupa o tona de ceai facem o claca pentru cel mai mare om de zapada din Stanciova :)

  2. Sper să se facă Iris bine până mâine. Mă bucur să aud că i-a trecut febra.
    M-am mirat când nu v-am văzut mașina dimineața, ce v-a venit să plecați în nămeții ăia. Apoi am înțeles.

    Ar fi tare fain să facem un om imens de zăpadă, dar sper să țină zăpada până marți, când ne întoarcem. De fapt acum nu se ține pentru construit oameni, că e prea înghețată și puficioasă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s