Flori de pădure

Pe lângă leurda de care vă povestea Gab, am întâlnit ieri in pădure o mulțime de alte plăntuțe simpatice. Cele cu flori mi-au atras atenția, desigur și deși l-am cam exasperat pe Gab cu pozele, eu mă bucur că pot să le arăt și lumii.

E tare faină o plimbare în tihnă în pădure. E ca o lecție de biologie, fără note și plină de bucuria descoperirii. Am văzut ouăle de broască cum stau ele grămadă în baltă, apărate de broscuța mamă care stătea sub ele și mișca un pic ori de câte ori se așeza vreo insectă pe ele, ca să sperie intrusul. Am scurmat cu o foarfecă în pământ ca să inspectăm rădăcina leurdei și-am văzut că are-un bulb mic și rădăcini mari, și că e o plăntuță cu flori albe căreia îi place să trăiască în același mediu (umed și cu un pic de soare) ca și leurdei, dar nu crește doar împreună cu leurda.

Dar gata cu vorba, vă las cu pozele și fiți pe fază că mâine revin cu două rețete cu leurdă, simple ca ziua bună!

6 comentarii

  1. Florile albe sunt anemone, planta faina este probabil spanz ( daca ar avea floarea deschisa ti-as spune sigur ), un fel de clopotei sunt primule, sau ciubotica cucului, iar mai ceva de langa zambile se numeste untisor sau grausor. La astea din urma se pot manca frunzele dar numai inainte de inflorire ca dupa aceea sunt toxice. In pamant au niste tuberculasi pe care, cred ca l-am vaut pe Ray Mears mancandu-i copti in spuza. Dar cruzi sunt toxici. Anemonele, spanzul si grausorul apartin familiei Ranunculacee si sunt toxice toate, dar unele se folosesc ca plante medicinale, insa dozajul e foarte strict. Primulele sunt tot medicinale. Daca imi scri pe mail, mai putem vorbi de o gramada de subiecte comune, de pilda: permacultura, paine, sapun, si altele.

    • Oau, Simona, ești o enciclopedie vie! Mersi de informații. Despre ‘mai ceva de lângă zambile’ parcă știam și eu că se mănâncâ frunzele, nu eram sigură că-i vorba de ele și nu știam cum să caut pe net. Foarte utilă informația că numai înaine de înflorire sunt comestibile!

Lasă un răspuns către Simona Babusceac Anulează răspunsul