Drumul

Voiam deja să fiu acasă.

Pe drumul dinspre Lugoj la Recaș mașina a fost însoțită de-un vânt turbat care făcea salteaua de pe portbagaj să vrea să zboare. Ne-am oprit de vreo trei ori ca să o strângem mai bine și să ne asigurăm că-i totul în regulă. Prelata am dat-o jos de pe saltea, deci puteam doar să sperăm că nu va ploua și-am început să râd când am văzut stropii pe parbriz (stropi anunțați din belșug pentru zilele astea).

Dar ploaie serioasă n-a fost și vântul a uscat repede și parbrizul, și salteaua.

Pe la Recaș s-a luminat, iar când am luat-o pe drumul pietruit străjuit de tufele încă goale de frunze, părea că trecem printr-un portal spre alt tărâm. Deasupra noastră cerul albastru, departe, înspre răsărit, niște nori învolburați și luna, pe trei sferturi plină. Parcă se oprise și vântul iar biserica ce se vedea deja de departe lumina și ea de albă ce era.

Pe izlazul din fața casei pășteau caii și-un mânz tocmai se trezea: s-a ridicat pe picioarele-i firave și-a luat-o clătinat înspre maică-sa pe iarba moale. Aerul limpede, lumina stranie, culorile proaspete și liniștea ne-au dat impresia, din nou, că am ajuns în alt tărâm. Chiar când am terminat de descărcat a ajuns soarele la apus, portocaliu și mare pe după o fâșie lungă de nori. E plăcut să ajungi acasă.

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s