Da, știu, scriu în reluare și nu prea nimeresc zilele. :)
Vreau să împărtășesc cu voi bucuriile unei zile de duminică, o duminică ce a pornit ca oricare alta, singura diferență fiind că s-a schimbat ora. Un soare frumos și cald ne aștepta deja afară când am ieșit în verandă; ne-am pregătit repede și-am plecat spre “cartierul” Matița, pe unde n-am prea umblat, unde am fost invitați de Miri.
Am trecut pe la Teo, s-o luăm și pe ea. Bobi ne aștepta leneș, Maria o aștepta pe Teo cu o oală de lapte cald, noi am inspectat un pic plăntuțele din răsadnița din spatele casei, unde, beneficiind de căldura dată de abundența gunoiului de grajd, toate cresc într-o veselie. Am primit câteva semințe de ruccola și un pachet de la o pomană, apoi am plecat mai departe.
La Miriana și Silvana am petrecut vreo două ore plăcute, povestind și alegându-ne semințe de flori și minunății de soiuri de legume tradiționale, pe care bunica lor le păstrează în fiecare an, cu sfințenie. Roșii roz, galbene, țâța-caprei, tot felul de dovleci și dovlecei, astea-s doar câteva pe care le țin minte. Am primit și căpșuni, pentru care nu mulțumim, că cică dacă mulțumești nu se prind. Dar putem în schimb să mulțumim tare frumos pentu punga mare plină cu alune pe care ne-a adus-o Silvana chiar înainte să plecăm.
Fiind aproape pădurea, am făcut o scurtă plimbare și până acolo, unde ne așteptau alte surprize plăcute: zambilele sălbatice erau deja înflorite, la fel și câteva anemone, iar spânzul de-abia ieșea (le recunosc după identificarea pe care-a făct-o Simona anul trecut). Ne-am bucurat enorm când ne-am întâlnit cu demult râvnita leurdă care totuși era încă așa de mică de am zis degrabă că luăm doar de gust. De gust am luat și niște untișor, era tare-tare mic. Mic, mare, cadoul nu se caută la dinți. L-am primit cu voioșie.
Pe drum prin pădure am apucat să mai povestim, am mai trecut încă odată pe la Teo și ne-a mai dat un plic de semințe pe care nu le-a găsit la timp să le pună în răsadniță așa că le-am adoptat noi: vinete chinezești!
Sentimentul de recunoștință pentru toate darurile încolțise deja demult, dar rămânând singuri în drum spre casă și observând cum atât geanta mea cât și rucsacul lui Gab erau pline de daruri, recunoștința mea a răzbit deja la suprafață și-am zis: tu îți dai seama că am plecat cu mâinile aproape goale și ne-am întors cu toate astea? Cum se poate?!
M-am gândit că pot mulțumi pentru asta dând mai departe o parte din bucuria noastră, deci iată:
-
- Căpșunii
-
- Pomana
-
- Alunele
-
- Semințele
-
- Leurda și untișorul, culese în pădure
-
- Urzicuțele din fața casei
Acum, după ce am revăzut pozele, îmi dau seama că toate darurile au parcă o conotație simbolică: din semințe pornește viața, pomana e o comemorare a unei vieți trecute. Unele din semințe au ajuns la noi de la oameni exteriori satului, prin omul datorită căruia am cunoscut satul. Alte semințe sunt de la oameni ce trăiesc aici de-o viață. Leurda și untișorul sunt daruri ale pădurii, urzicile și alunele sunt daruri ale grădinii (daruri, pentru că nu e nevoie să lucrezi nici pentru unele nici pentru celelalte, e suficient să le primești și să fii recunoscător)- daruri din grădina altcuiva și daruri din grădina noastră.
Părțile dulci din pachetul de pomană le-am mâncat grabnic, căci ne era foame când am ajuns.
Să-i fie țărâna ușoară.
Am plantat căpșunii.
Leurda cu untișor s-a transformat, pe seară în salată cu semințe de floarea soarelui, mere, ulei de dovleac, oțet de mere și brânză de oaie.
O parte din alune le-am dus vecinilor Cristina și Paul, care păreau că au avut, și ei, o zi minunată.
Urzicile mai cresc
Semințele așteaptă, și ele, pământul.
P.S.: Zicea Gab că recunoștința generează recunoștință. Așadar trimit recunoștința mea, o arunc în sus ca pe-un pumn de semințe, și sper să cadă pe sol fertil :)
elightfully tiny village outside Timişoara, near the Serbian border. Stanciova is the home of the Ecotopia Association, of which a few households in the village were a part of it. The members of the association have the goal of creating a model of a sustainable rural community, and they often hosted backpackers and visitors to their community. 
