Claca de sâmbătă

Sâmbăta asta am convocat lumea la o primă clacă pe anul ăsta, la noi în grădină. Workshop îi mai spune. N-am fost prea numeroși, dar harnici nevoie mare. Am început, desigur, prin a povesti un pic, pentru a ne cunoaște mai bine, apoi am trecut la mâncat, ca să avem energie (s-a dat pâine de casă cu maia și semințe, hummus de fasole uscată, plăcinte cu spanac, zacuscă și un super-bun gem de măceșe adus de Anca).

Cu burțile pline am trecut la acțiune: fetele s-au grupat la facerea unui strat înălțat gen “Hugelkultur” cu lemne îngropate -despre care am mai scris și aici, în formă de potcoavă (un keyhole mai îngust), iar băieții au tăiat lăstarii în livadă, și, mai ales, lăstarii mari ce umbreau exact unde era stratul nostru.

Pentru că nu am avut de unde să obținem alt pământ, am săpat baza stratului. Dacă făceam stratul direct pe iarbă ar fi ieșit mai înalt, dar e perfect așa, căci nici nu vrem să umbrească spirala care e în spatele său.

Am pus lemne uscate/putrede la baza stratului, am continuat cu alte uscături mai mici. Am descoperit astfel alt avantaj al straturilor înălțate cu lemne îngropate: valorificăm putregaiurile de prin curte fără să le irosim.

Am adăugat și iarbă uscată/putredă, greblată de prin grădină. Am udat-o bine, astfel că va începe prima să putrezească, fiind ca un "starter" și pentru lemnele de mai jos.

Dupa ce am acoperit stratul și cu pământul scos în prealabil (iarba cu rădăcinile în sus). Am mai adăugat un pic de nisip și foarte puțină mraniță, de-abia presărată pe deasupra.

Fetele învingătoare.
Se apropia ora la care era programată plecarea. Până în faza asta cred că ne-a luat cam o oră și jumătate, iar fertilitatea stratului estimez că va fi de minim 3 ani, maxim 6. Bine-înțeles că la suprafață voi adăuga constant materie organică (când vom tunde iarba, înainte să dea semințele, compost, mulch-ul din paie care va putrezi și el în timp). Eu zic că merită pe din plin!

După pauza de rămas bun și de masă, Gab m-a ajutat să mulcim cu ziare, în ciuda vântului care se pornise și ne cam încurca la treabă. Am pus ziarele, am udat, le-am prins cu nuielușe și cu bulgări. Asta pentru că m-am decis să nu sădesc încă. Straturile de ziar împiedică iarba nedorită să colonizeze stratul. Chiar dacă răsar, în timp, fără a avea lumină vor muri.

Ca să nu zboare paiele, ca stratul de mulci să fie mai gros și pentru estetică am adăugat paie. Stratul are cam 10 cm, dar îl voi da la o parte când voi sădi, și-l voi adăuga probabil în jurul plăntuțelor când acestea vor fi suficient de mari. Rolul paielor este să țină umezeală pământului (astfel nu vom fi nevoiți să udăm așa de des), să țină temperatura pământului mai constantă - variațiile mari zi-noapte fiind estompate și să împiedice lumina care-ar ajunge la buruieni; astfel acestea sunt mai puține (dacă ar fi doar paie ele ar răzbi, probabil, dar în număr mai mic decât dacă pământul ar fi gol).

Să vă mai zic despre beneficiile straturilor înălțate pe lemne putrezite- doar câteva:
-lemnele se vor umple de apă când e în exces și o vor elibera încet când nu va mai fi destulă. Am senzația că la Stanciova (și nu numai aici) orice picătură de apă merită conservată – și plasată unde e mai multă nevoie de ea.
-faptul că lemnele acționează ca o baterie pentru apă -absorbind-o și degajând-o crează o mișcare ca de respirație, mișcare care aerează automat solul. Un sol aerat este de preferat unuia compactat.
-lemnele și restul materiei organice va putrezi încet, eliberând căldură, ceea ce ajută plantele mai ales primăvara când solul e încă rece. Anul trecut, câteva răsaduri de roșii puse în spirală în primăvară au înghețat, pe când cele dintr-un strat înălțat au supraviețuit. Nu cred să fie coincidență.
-e un habitat pentru microorganisme benefice pentru sol. Cu cât un sol e mai plin de viață, cu atât acesta e mai sănătos și poate susține mai multă viață.

De ce formă de potcoavă și nu un strat dreptunghiular?

-pentru că în natură nu prea există linii drepte.
-forma folosește la maxim suprafața disponibilă. Un strat dreptunghiular în locul acela ar fi avut o suprafață mult mai mică.
-intrândul îmi permite accesul la mai toate părțile stratului, fără să calc pe pământ și să-l compactez.
-zonele de margine sunt cele mai productive. Oriunde se întâlnesc două medii, viața abundă: zonele de coastă, deltele, liziera pădurii; de aceea în permacultură se încearcă obținerea a cât mai multor margini.
-se crează mai multe microclimate diferite, ceea ce înseamnă că pot cultiva mai multe tipuri de plante în condiții mai aproape de “idealul” lor.

“Potcoava” are exteriorul orientat spre sud, iar intrândul și părțile mai abrupte sunt spre nord. Astfel vor exista două micro-climate: unul cald, cu sol mai nisipos (am adăugat nisip doar pe partea sudică) unde voi sădi morcovi, ceapă și cărițe (buni companioni) pe părțile laterale – acestea vor beneficia de drenajul bun oferit de strat, căci, cum poate v-am mai povestit, pământul la noi e compact și argilos, ceea ce nu le place deloc morcovilor și nici multor alte plante. Sus, pe “creastă” -care e totuși plată voi sădi dovlecei. Aceștia vor beneficia și ei de drenaj și lumină, dar vor și ține umezeală unei mari părți din strat. În capete voi pune năsturei – condurul doamnei, buni companioni pentru dovlecei, dar și comestibili și frumoși. Iar în părțile nordice voi avea microclimatul mai răcoros, unde voi sădi frunzoase -care nu au nevoie de lumină directă permanentă: spanac, salată, poate chiar sfeclă roșie pe care o voi cultiva pentru frunze, nu pentru rădăcină. Sper ca microclimatul să le priască și să prelungească perioada lor de cultivare, căci nu le prea place căldura.

Luni – a, uite, deja e luni!- sădesc partea nordică, pentru restul mai aștept. Poate că pun totuși și ceapa.
Tot luni vă povestesc și ce zi minunată ne-a oferit (și) azi Universul, zi pentru care sunt profund recunoscătoare (chiar sună a clișeu, dar cum să spun altfel când chiar așa este?) Aș scrie și despre asta tot acum dar sunt cam somnoroasă și e târzior deja.

Sper să vă bucure mica noastră incursiune în căteva tehnici de permacultură – chiar dacă nu foarte detaliată. Voi mai scrie când facem stratul-potcoavă mai mare.

Mulțumesc, încă odată, echipei harnice care a venit sâmbătă să ne ajute. Ați fost tare drăguți și vă așteptăm la recoltat, dar și cu mult înainte de asta. :)

Greșeli în grădină

În calitate de orășeni fără experiență proaspăt veniți la țară, cu idei pestrițe din care unele funcționează iar altele doar în teorie, am făcut și greșeli în anul ce tocmai s-a dus. Firește. Iar din greșeli învățăm mai temeinic.

Acum când afară e frig, chiar și nițică zăpadă, acum, după primul cutremur trăit la Stanciova ( ora 21.56, epicentrul pe undeva pe lângă Topolovățu Mare, magnitudine 3,6, adâncime 6 km) am scris pe permacultura.ro un articol în care povestesc ce știm sigur că n-am făcut bine în grădină (cu ce-am făcut bine probabil că ne-am lăudat deja ;) )

Vă invit să-l citiți, aici.

Și desigur vă doresc un an nou minunat, cu împliniri și vizite la Stanciova— în persoană, sau cel puțin virtual!

Impresii din grădină

După o perioadă de liniște, revin pe scurt cu un buletin de știri din grădină și curte

În ultima săptămână am recoltat prima tură de fasole verde, primii ardei și primele vinete. De dovlecei începem deja să ne săturăm, noroc de vinete ca să îi mai facem și salată. Pe lângă super-producții mai sunt și coșulețele zilnice cu mărunțișuri pentru mâncare – gulii, ceapă, usturoi, morcov, ierburi de tot felul. ”Vișiniada” s-a încheiat cu 3 borcane mari de fructe cu zahăr și țuică pentru vișinată, vreo 5 borcănele de gem și 7 de dulceață plus o săptămână de oale zilnice cu compot proaspăt. După un scurt intermezzo cu corcodușe pure, acum se poartă compotul tutti frutti, adică se adaugă și mere, pere plus caise din vecini.

vedere generală din grădină

Roșiile arată super-apetisant însă dată fiind întârzierea cu care le-am plantat, se lasă încă așteptate. De dragul lor am îndurat 2 stropiri foarte mirositoare cu zeamă de urzici care însă au avut efecte vizibile, frunzele s-au înveselit imediat! Nu același succes l-am avut însă cu remediile contra fluturilor albi de varză. Am încercat spălarea plantelor cu presiune, cenușă și chiar și stropire cu oțet și sare diluate în apă. Degeaba însă, nesuferiții albicioși chefuiesc în continuare pe dosul bietelor frunze de varză, conopidă și brocoli. Nu știu cu ce să le mai dau, orice idei de remedii organice sunt bine-venite!

Capra Doina

Capra Doina molfăie ca de obicei pe deal și așteptăm cu multă nerăbdare 1,2 sau 3 ieduți, să vedem cum va fi norocul. Diana (văcuța) obosește și ea foarte repede, în august îi va veni și ei sorocul. Bobi s-a accidentat în misiunile de patrulare prin sat și a trebuit dus la veterinar să îi coasă rana din labă. Acum e în convalescență dar chiar și cu un picior bandajat e la fel de dur ca oricând.  Mr Cat e fericit, Miss Flori, pisicuță manechină de municipiul Lugoj îi ține acum companie.

Atenţie, se lucrează!

La capitolul wwoof-eri, după isprăvile neo-zeelandezilor care au terminat acoperișul la toaletă, a urmat o perioadă de pauză întreruptă doar timp de trei zile de un mic vizitator din Timișoara. În vârstă de 4 ani, el a tras multe concluzii interesante despre viaţa la ţară cum ar fi ”Dacă mănânci mult te faci cât vaca de mare și apoi o să faci un vițel”.

Din 15 iulie însă – vamos a hablar español  con una chica de Madrid :)

Voi reveni în curând cu invitația la un atelier mult așteptat!

——

Disclaimer: Punctele de vedere și opiniile exprimate aici îmi aparțin personal, nu implică pe nimeni altcineva, și îmi asum toată responsabilitatea pentru ele.

De prin grădină

Se pare că tot în retrospectivă ajung să scriu, nu prea merge cu transmisiunile “live” de la Stanciova. Dar dacă nu scriem nu înseamnă baș că stăm degeaba. (deși este și asta posibil)

De Paște și după am lipsit câteva zile. Vreo 5-6, în total. Când ne-am întors era să nu recunoaștem locul… totul era luxuriant, începând cu iarba care ajunsese și de-un metru până la plăntuțele noastre din spirală- de nerecunoscut: cam de vreo trei ori mai mari decât le lăsasem! Dar cu iarba de lângă aproape că nu se mai vedea spirala, iar pământul…cam uscat, că nu mai plouase demult. Așa că am luat foarfeca de tuns vița (că seceră încă n-aveam) și-am început să tundem iarba, pe care-am aranjat-o frumos printre plăntuțele noastre. Mulcirese numește.

Înainte

După

Interludiu permaculturistic: În mediul natural nu există goluri, așadar acolo unde desțelenim, unde scoatem iarba ca să facem loc plantelor cultivate de noi lăsăm pământul gol, dezechilibrat și vulnerabil. Apa se evaporă imediat, micro- și macroorganismele care fac pământul fertil sunt și ele puse în pericol iar buruienile (ierburile alea care zicem noi că sunt nefolositoare) colonizează imediat petecul de pământ dezgolit. În agricultura tradițională se lucrează din greu pentru a împiedica asta: plivire, ierbicizare, tot ce vrei. Suntem setați clutural să ne luptăm cu natura, în loc să colaborăm cu ea, că doară suntem parte din ea… Așadar, în loc de a munci la dezgolit pământul și de a munci din nou când lumea vie își urmează cursul și încearcă să umple golurile, se pot folosi metode care evită golurile: Un strat de trifoi alb, care rămâne mic, e estetic, ține umezeala, rămâne mic și lasă loc plantelor noastre să crească și crește suficient de repede pentru a umple golul, și astfel alte buruieni nu se mai înghesuie să colonizeze locul. În plus, fixează azotul în pământ :) Dacă nu vrem trifoi, putem umple golul cu paie, ziare, saci de rafie, iarbă tăiată (fără semințe), compost, orice material biodegradabil. Ei, s-au scris multe despre asta, nu intru în mai multe detalii, mai ales că nu-s expertă.

Am rărit din ridichi, am mâncat din ceapă și din usturoi, chiar și din salata pe care am rărit-o ieri. Chiar și în partea unde am pus biluțe cu semințe și unde-am crezut că nu va ieși nimic e o abundență de plăntuțe, din ce în ce mai mari, de fapt.

Așa… Cum ziceam, am tuns iarba cu foarfeca de viță. Și nu m-am putut opri, am mai făcut câteva cărări înspre alte locuri cultivate din grădină, pe care le-am înconjurat cu iarba tăiată, ca să se știe că e ceva acolo. Asta pentru că am pus chestii doar din loc în loc, unde mi s-a părut mai nimerit. Oricum, recomand o seceră pentru treaba asta. Seceră pe care o avem, acum. Chiar și coasă ne-am luat, dar lipsește inelul de coasă. În curând, însă, ne vom lua la revedere de la iarba cea mare…

Între timp cartofii din sac cresc aprig, la fel și fasolea și sfecla roșie, dar azi dimineață m-am necăjit tare rău: răsadurile de roșii și alte plăntuțe au cam înghețat azi noapte și nu știu dacă-și mai revin. Se pare că a fost mai frig decât s-a anunțat pe net…

Bun. Atât pentru azi. Merg să mai plantez niște plante aromatice, că-i prea faină vremea de stat în casă!

P.S.: Da, era un pic murdară lentila obiectivului când am făcut pozele :)

Hugelkultur- lemne îngropate și sol fertil

Am început săptămâna în forță, pare-se. De multă vreme – mai exact de când am aflat de Hugelkultur aveam în plan să folosim lemnele putrezite din curte la așa ceva.

Pe scurt, ideea e că se acoperă lemnele putrede cu sol, obținându-se astfel un strat înălțat care, pe măsură ce lemnele putrezesc, devine din ce în ce mai fertil, plin de microorganisme și aerat  (și mai scade în înălțime). În plus, în timp ce lemnele se descompun se degajă căldură, și plantelor le place căldura. E ca și un copac căzut în pădure. Pe el se formează mușchi, cad frunzele și se formează sol și apoi, în acel pământ fertil încep să crească plăntuțele, într-un sistem propice pentru viață și diversitate. Hugelkulur ăsta doar grăbește procesul.

Pe lung, eu am săpat ca să îngrop lemnele (cam 15-20 cm adâncime), pentru că n-am de unde să aduc prea mult pământ bun, așa că m-am gândit că e mai bine îl folosesc pe cel care e deja acolo. Mi-am dat seama (și) cu ocazia asta că e dureros să sapi într-un loc unde plantele trăiesc deja bine-mersi, chiar dacă plantele alea sunt doar iarbă, urzici și alte ‘buruieni’. Am rănit suprafața pământului, am stricat sisteme complexe de rădăcini și am deranjat râme, furnici și alte larve și insecte. Cam asta-i treaba cu săpatul, iar în agricultura tradițională se face asta pe suprafețe foarte mari. Eu m-am consolat cu gândul că sap doar pe vreo doi metri pătrați și că acolo, în pământul care va deveni mai bogat, vor fi alte plante, la fel de diverse și sper că la fel de sănătoase, diferența fiind vor fi plante comestibile.

După ce-am săpat, Gab și prietenul lui, Ivan, au adus lemnele putrede, pe care le-am înșirat-aranjat prin groapă, și-apoi le-am acoperit cu pământul pe care-l scosesem în prealabil.

Era prin preajmă și jumătate de anvelopă mare, precum se vede și în poza de mai sus. Anvelopa asta tăiată deja cine știe când m-am gândit s-o transform într-un mini-mini iaz. Oricât de mic, va atrage cu siguranță niște animăluțe care se vor înfrupta din alte insecte dăunătoare culturilor noastre.

Nu am pus folie de plastic, așa că nu va deveni ca în poza din josul paginii de aici, decât dacă poate ne răzgândim. Momentan doar cauciucul e umplut cu apă. Aș vrea să pun niște năsturel pe-acolo, dar asta deja e altă poveste.

În timpul ăsta, băieții au plantat niște cartofi în sac, operațiune care și ea era demult pe listă.

Revenind la movila noastră: după ce-am acoperit lemnele cu pământ, am udat bine totul și am acoperit (mulcit) cu ziare, udate și ele bine. un strat și jumătate. Probabil că nu-i deajuns ca să nu mai răzbească iarba de dedesupt, dar n-am avut suficiente ziare și nici chef n-am mai avut. Am pus totuși niște fasole care se va cățăra pe gard.

Am mai aruncat niște frunze de urzici și iarbă tăiată, iar mâine sau poimâine probabil că vom acoperi totul cu un strat de pământ mai afânat (ideal ar fi fost niște compost), în care vom sădi ceva…. încă nu știm ce.

Asta dacă nu cumva am răcit, după cum îmi pare. Hapciu și vă salut!

Pișcătoarele urzici – utilitatea unei buruieni

Suntem obișnuiți să numim “buruiană” orice plantă crește ușor, se înmulțește repede și nu ne e de folos. De cele mai multe ori, însă, buruienile sunt de folos și oamenilor, ca să nu mai vorbim de ecosistemul din care facem parte și noi și ele. Dacă sunteți curioși la câte se poate folosi urzica, citiți articolul de aici, pe Fir de pir.  Poate veți afla chestii pe care nu le știați.

În plus, articolul și documentarea pentru el mi-au făcut chef să fac un șampon solid cu urzică, mai ales că avem urzici din belșug aici, la Stanciova. Să vedem ce iese.

 

Ridichi și alte noutăți

Buun, revenim pe micile voastre ecrane cu ce-am mai făcut pe-aici, pe la Stanciova.

Să-ncepem cu lucruri mai murdare.

Săptămâna trecută am terminat separatorul pentru WC, la un moment dat poate reușesc să scriu ‘tutorialul’ despre cum se face. Între timp îl folosim cu succes și vă invităm și pe voi să faceți asta (adică să veniți în vizită).

Am făcut niște seedballs pentru restul spiralei pe care încă nu-o însămânțasem. Voiam să văd cum funcționează, la modul oarecum ‘controlat’, în sensul că văd în fiecare zi ce se întâmplă. Cam încep să miște semințele de ridichi, mazărea e umflată, dar am senzația că sunt totuși prea lutoase biluțele, parcă le îngreunează germinarea. Vom vedea. Oricum arată simpatic în spirală, parcă ar fi o canapea.

Așa… Am pictat oglinda din cameră, să fie mai colorat.

Avem acum pompă de apă, așa că totul decurge mult mai ușor la scosul apei, pentru noi și pentru grădină.

La Timișoara am intrat în posesia semințelor de la Banca de Gene de la Suceava. La inventar am văzut că unele chestii pe care le-am cerut nu le-am primit, am primit în schimb niște gogoșari pe care nu i-am cerut, iar în rest, în afară de gulii, am primit ce am cerut-ca specie, dar nu ca și loc de proveniență/cod. Am primit chiar și ardei din Ungaria. Dar las’ că-i bun, că ungurii se pricep la ardei.

Semințele astea, împreună cu altele, am început să le sădim ieri, după ce alaltăieri am început să săpăm parcela primită în grădina vecinilor noștri. Am văzut la Florin că va aplica metoda Square Foot Gardening, și ne-am gândit să încercăm și noi, mai ales că se potrivește cu ideea de companion planting. Așadar am făcut câteva pătrate de 1,20m/1,20 m, împărțite cu ață în 4, și vizual în 16 pătrate de 30/30 cm (16 square feet). Ar fi vrut Gab niște straturi binare, cu latura de 128 cm, dar nu s-a putut. În straturile astea am pus plante care merg bine unele cu altele: roșii cu busuioc, cu crăițe, morcov (pe lângă care am plantat și niște in), ardei, vinete,  ceapă, apoi în alt pătrat am pus păstârnac cu mazăre, ardei, ridichi, salată, sfeclă roșie și urmează spanac și fasole oloagă. Și tot așa.

Două locuri în care am început să săpăm cu hârlețul le-am cam umplut de bulgări de pământ neafânat, așa că așteptăm să mai plouă odată ca să-l săpăm. Probabil vom pune răsaduri acolo. Înafară de morcovi și ceapă și poate niște sfeclă, din care vom mai pune în straturi convenționale (pe cât mă ține), vom mai pune ardei, roșii și vinete din răsaduri și trei “cuiburi” de câte “trei surori”, adică porumb+fasole+dovlecei.  Numa să ne mai hotărâm să mergem la săpat…. Oricum, toooot am în plan să scriu și eu un articol despre plantele companion. Până una alta puteți citi despre asta aici, aici și puteți studia tabelul ăsta și articolul ăsta.

Inspirată de mazărea din grădina Cristinei care crește vertiginos, am mai pus și eu pe lângă casă… cred că-s un pic obsedată. Am pus mazăre peste tot.

Tot din grădina Cristinei, mai exact din răsadniță, am primit primele ridichi “producție autohtonă’. Mânie vor deveni salată, cu măcriș cu tot. Ridichi ies și la noi, mai încetuț, în câmp deschis: și în spirală, pe lângă ceapă și guliuțe, și în oala în care am pus (și sper să iasă) fărfălăi-condurul doamnei-nasturtium.

În rest, ne-am mai uitat în jur de plante perene și comestibile. Prin livadă am văzut ceva ce seamănă a ștevie, dar nu sunt sigură și cum până acum am văzut-o doar în oală, mă mai documentez. Azi am descoperit măcriș în vârful dealului, și niște frunze de frăguțe – să le dea d-zeu sănătatce. Și ceva ce pare a fi sfeclă ‘de frunze’ sau ‘sălbatică’, dar și asta trebe documentată. (apropo, știți cumva dacă planta asta e totuna cu asta?) În rest, nelipsitele urzicuțe.

Weekendul ăsta se anunță și el plin de activități la Stanciova, cu mâncare la ceaun și plimbări pe biciclete. Mai povestim pe parcurs.
Până atunci, mai niște poze.

Revenirea de luni

Ne-am luat pompă de fântână, ne-au pregătit ai mei șezlonguri, s-au adunat destul de multe lucruri ca să nu le putem duce în spate, cu stopul, așa că am așteptat ziua de luni ca să ne întoarcem la Stanciova.

Aici -soare, plăcut și vegetația cu destul de mult în urmă față de Timișoara, unde erau toți copacii înfloriți. Aici, doar corcodușii – se simte că-i un pic mai rece, deși-s doar niște dealuri domoale. Lipsesc betoanele, cred că asta-i decisiv.

După ce-au plecat ai mei am mers în vărful dealului și capătul livezii. Se vede tare frumos, și e atât de liniște acolo! O treabă am observat-o de când începe să se trezească vegetația: sunt extraordinar de multe specii pe metru pătrat și tot apar altele, fac cu rândul, își văd liniștite de treaba lor: cresc frumos și proaspăt, acoperind orice gol ar fi rămas de peste iarnă.

Și vorbind de goluri: am vizitat și spirala, tot cu sufletul la gură, cum o vizitez de două-trei ori pe zi ce o săptămână încoace, să văd dacă a ieșit ceva. Începusem să-mi fac griji, că demult ar fi trebuit să iasă ceva și tot nimic, nimic…

Ei bine ieri am văzut cum au explodat plăntuțele! Ridichiuțele, guliuțele, ceapa și usturoiul, toate au pornit-o! În unele locuri mai mult, în altele mai puțin, probabil depinde de cât de adânc s-au nimerit. În locurile unde le-am sădit direct în pământ sunt foarte, foarte dese (s-ar putea să trebuiască să le răresc), iar unde le-am pus în ‘cârnatul de pămănt’ ies mai domolite. Nu-mi dau seama dacă am pus mai puține semințe acolo sau e doar pentru că era mai compactat pământul și ies mai greu. Sunt curioasă…

O altă mare bucurie a fost să văd că a răsărit și tarhonul! Dintre ierburile pe care le-am sădit, nu mă așteptam să răsară chiar el primul. Sper să se țină bine.

Înainte să se însereze am reușit să plantez și ce-am primit de la Simona și Cristian (pe care ne bucurăm tare că i-am cunoscut și care sper să scoată capul mai mult, să povestească lumii despre minunile care se întâmplă în oaza lor din mijlocul orașului).

A plouat noaptea, un pic și azi. Exact de ce avea nevoie pământul și plantele proaspăt plantate sau sădite (că celelalte stau bine-mersi în covorul auto-format care păstrează umezeala). Am căutat azi sare ‘pentru animale’-neiodată și încă nu au. Pompa e instalată, curentul a revenit și el. Mâine s-ar putea să avem din nou o zi plină, în viitoarea grădină de legume.

Pledoarie pentru gărgăriţe

Pentru un copil crescut la bloc cu cheia de gât (sau cum spunea mama “copil de Avicola”), viaţa la Stanciova e o continuă mirare… Azi de exemplu am găsit răspunsul la o întrebare care chiar m-a chinuit peste iarnă:

Gărgăriţele care le găsesc iarna prin casă sunt moarte sau doar hibernează?

Răspunsul, cum spuneam, l-am aflat azi:

 

 

prima spirala…

Prima spirala la Stanciova a fost plantata prin 2005 (rog pe Paul si Cristina sa ma corecteze) cu ceapa, salata si ridichi. Imi pare rau ca de atunci nu ne-am mai jucat cu asta, teoria mea e ca ne-am “stanciovenit” si noi si ne-a fost mai comod, liniile aratuturilor fiind in linie dreapta, sa mergem si noi pe ele cu semanatul si plantatul…